Ars Poetica
Besede sem naučil ljubiti,
jim pokazal srce
in nisem odnehal, dokler njihovi zlogi
niso začeli utripati.
Pokazal sem jim drevesa
in tiste besede, ki ne šelestijo,
brez usmiljenja obesil z vej.
Na koncu so
morale biti podobne tako meni
kot svetu.
Potem
sem vzel samega sebe,
vpel sem se med dva bregova
reke,
da jim pokažem most
med bikovim rogom in travo,
med črnimi zvezdami svetlobe in zemlje,
med čelom ženske in moškega,
in pustil, da besede potujejo čezme
kot dirkalni avtomobili, kot električni vlaki,
samo zato, da bi lahko čim hitreje prišli do cilja,
samo zato, da jih naučim prevažati svet,
od sebe,
k sebi.
Ars poetica
Îmi învățam cuvintele să iubească
le arătam inima
și nu mă lăsam până când silabele lor
Nu începeau să bată.
Le arătam arborii
și pe cele care nu vroiau să foșnească
le spânzuram fără milă, de ramuri.
Până la urmă, cuvintele
au trebuit să semene cu mine
și cu lumea.
Apoi
m-am luat pe mine însumi,
m-am sprijinit de cele două maluri
ale fluviului,
ca să le-arăt un pod,
între cornul taurului și iarbă,
între stelele negre ale luminii și pământ,
între tâmpla femeii și tâmpla bărbatului,
lăsând cuvintele să circule peste mine,
ca niște automobile de curse, ca niște trenuri electrice,
numai s-ajungă mai iute la destinație,
numai ca să le-nvăț cum se transportă lumea,
de la ea însăși,
la ea însăși.
Nizki relief z ljubimcema
Zopet nisva midva sama,
ne veva več ne kje začenjava
ne kje končujeva, v danem prostoru,
naslonjenem na stebre teh sekund.
Zopet najini telesi, oblikovani v nizkem reliefu,
obstajata v naju, se pravi,
samo polovici v gibanju,
tisti, obrnjeni k svetu.
Zopet je vse usmerjeno v oči,
v obrvi, v lica,
samo v iztegnjeno naročje in to je dovolj,
vse ostalo postopoma preneha biti.
Zopet sva vpisana v krog,
ne veva več ne kje začenjava
ne kje končujeva, v danem prostoru,
naslonjenem na stebre teh sekund.
Basorelief cu îndrăgostiți
Iar nu mai suntem noi înşine,
nu mai ştim de unde începem şi unde
ne sfârşim, în spaţiul dat,
rezemat pe coloana acestor secunde.
Iar ne sunt trupurile basoreliefuri
existând în noi, anume,
numai jumătăţile-n mişcare,
cele întoarse spre lume.
Iar se concentrează totul numai în ochi,
numai în sprâncene, numai în bărbie,
numai în braţul întins şi atât,
restul încetând să mai fie.
Iar suntem înscrişi într-un cerc,
şi nu mai ştim de unde începem şi unde
ne sfârşim, în spaţiul dat,
rezemat pe coloana acestor secunde.
Savonarola
Savonarola je prišel k meni in rekel:
zažgiva vsa drevesa na kresu nečimrnosti,
zažgiva vso travo, pšenico, in koruzo,
in narediva vse malce enostavnejše.
Zdrobiva kamne, iztakniva
reke iz njihovih strug in narediva
vse enostavnejše, veliko enostavnejše.
Odpovejva se nogam,
saj je hoja nečimrna.
Odpovejva se vidu,
saj je oko nečimrno.
Odpovejva se sluhu,
saj je uho nečimrno.
Odpovejva se svojim rokam
in narediva vse enostavnejše,
veliko enostavnejše!
Savonarola je prišel k meni v sanjah,
kot stara rana v možganih sveta.
Prišel je k meni v sanjah
in od groze in kričanja sem se prebudil.
Savonarola
Mi se-arătă Savonarola care-mi zise:
Să ardem copacii pe rugul vanităților,
să ardem iarba, grâul, porumbul,
ca să fie totul mai simplu !
Să sfărâmăm pietrele, să smulgem
râurile din albie, ca să fie totul
mai simplu, cu mult mai simplu !
Să renunțăm la picioare,
pentru că mersul e-o vanitate.
Să renunțăm la privire,
pentru că ochiul e-o vanitate.
Să renunțăm la auz pentru că urechea
e-o vanitate.
Să renunțăm la mâini,
ca să fie totul mai simplu, cu mult
mai simplu !
Mi se-arătă Savonarola în vis,
ca o rană veche a creierului lumii.
Mi se-arătă în vis
și m-am trezit urlând și strigând.
11 elegij
Peta elegija
Izkušenje dejanskosti
Nikoli nisem bil jezen na jabolka,
zato ker so jabolka, na listje, zato ker je listje,
na senco, zato ker je senca, na ptice, zato ker so ptice.
Ampak jabolka, listje, sence, ptice
so se naenkrat razjezili name.
Pa sem bil na lepem odpeljan na sodišče listja,
na sodišče senc, jabolk, ptic,
okrogla sodišča, zračna sodišča,
tanka in prepišna sodišča.
In sem bil na lepem obsojen zaradi nevednosti,
zaradi zdolgčasenosti, zaradi nemirnosti,
zaradi negibnosti.
Obsodbe so bile izpisane v simbolnem jeziku.
Obtožnice parafirane
s ptičjim drobovjem,
Prepišne sive kazni, meni izrečene.
Gologlav stojim,
poskušam razvozlati to, kar mi je bilo izrečeno
zaradi nevednosti …
In ne morem, ne morem razvozlati
ničesar,
in to stanje duha, to stanje samo,
se jezi name
in me obsoja, nerazvozljivo,
na nenehno čakanje,
na napor razumevanja njih samih,
preden bi privzele obliko jabolk, listov,
senc in
ptic.
11 elegii
A cincea elegie
Tentația realului
N-am fost supărat niciodată pe mere
că sunt mere, pe frunze că sunt frunze,
pe umbră că e umbră, pe păsări că sunt păsări.
Dar merele, frunzele, umbrele, păsările
s-au supărat deodată pe mine.
Iată-mă dus la tribunalul frunzelor,
la tribunalul umbrelor, merelor, păsărilor,
tribunale rotunde, tribunale aeriene,
tribunale subțiri, răcoroase.
Iată-mă condamnat pentru neștiință,
pentru plictiseală, pentru neliniște,
pentru nemișcare.
Sentințe scrise în limba sîmburilor.
Acte de acuzare parafate
cu măruntaie de pasăre,
răcoroase penitențe gri, hotărîte mie.
Stau în picioare, cu capul descoperit,
încerc să descifrez ceea ce mi se cuvine
pentru ignoranță...
și nu pot, nu pot să desciofrez
nimic,
și-această stare de spirit, ea însăși,
se supără pe mine
și mă condamnă, indescifrabil,
la o perpetuă așteptare,
la o încordare a înțelesurilor în ele însele
pînă iau forma merelor, frunzelor,
umbrelor,
păsărilor.
Šesta elegija
Afazija
Med dvema idoloma stojim in ne morem izbrati
nobenega od njiju, stojim
med dvema idoloma in rahlo dežuje,
in ne morem izbrati nobenega od njiju,
in v čakanju na rahlem dežju lesenim. Stojim
in ne morem izbrati med dvema
kosoma lesa, in rahlo dežuje in ne morem
v prhkem dežju izbrati. Stojim,
in dva kosa lesa mi kažeta
svoja od rahlega dežja zbledela rebra.
Stojim med dvema konjskima skeletoma
in ne morem izbrati nobenega, stojim
in rahlo dežuje, in zemlja se topi
pod belimi kostmi, in ne morem izbrati.
Med dvema grobovoma stojim in rahlo dežuje
in voda gloda zemljo z zobmi
lakotne podgane.
Stojim z lopato v roki, med dvema grobovoma,
in ne morem, v rahlem dežju, izbrati,
katerega naj najprej zasujem
z zemljo, razgrizeno od rahlega dežja.
A sasea elegie
Afasia
Stau între doi idoli şi nu pot s-aleg
pe nici unul, stau
între doi idoli şi plouă mărunt,
şi nu pot să aleg pe nici unul
şi-n aşteptare-nlemnesc,
idolii-n ploaia măruntă, Eu stau
şi nu pot să aleg între două
bucăţi de lemn, şi plouă mărunt şi nu pot
în putreda ploaie s-aleg. Stau,
şi lemnele, cele două, şi-arată
coastele albite de ploaia măruntă.
Stau între două schelete de cal
şi nu pot să aleg pe nici unul, stau
şi plouă mărunt, topind pămîntul
sub oasele albe, şi nu pot să aleg.
Stau între două gropi şi plouă mărunt
şi apa roade pămîntul cu dinţi
de şobolan înfometat.
Stau cu o lopată în mînă, între două gropi,
şi nu pot, în ploaia măruntă,
să aleg prima pe care voi astupa-o
cu pămîntul muşcat de poaia măruntă.
Izgubljanje očesa
Z nohtom bi trkal,
dokler bi ga ne imel več,
in s prstom bi trkal, dokler
bi se ne izrabil.
Pa je prišel k meni
slep človek in rekel:
“Pusti, bratec, noht pri miru
morda je na njegovem vrhu
oko,
čemu bi ga razbil?”
Ampak kljub temu, kljub temu,
ta vrata med menoj in teboj
nekdo mora zatresti.
Pierderea ochiului
Aş ciocăni cu unghia până când
n-aş mai avea unghie,
şi cu degetul până când
mi s-ar toci.
Dar a venit la mine
orbul şi mi-a spus:
"Lasă-ţi, frate, unghia-n pace,
dacă ai cumva un ochi
în vârful ei,
de ce să-l spargi?"
Şi totuşi şi totuşi
poarta asta, dintre mine şi tine,
trebuie zguduită de cineva.
Mirnodobne tragedije
Bil sem zaprt v svoj zapredek.
Srce mi je dobro delovalo in hkrati
bi želel, da bi nazaj zaspal,
navajen na neredne utripe
notranjega časa.
Pa je bila vsaka sekunda odmerjena,
in niti toliko časa
nisem imel,
kolikor bi ga bilo treba, da napišem eno črko.
Če bi umrl, bi bil dober mrtvec,
celo heroj.
Vse, kar sem napravil, bi se uravnovešalo
v umirjenem boju zvezd.
Visel sem na obešalniku usode.
Rdeči dnevi so mi kapljali iz grla…
Pa so prišli oni
in me vrgli iz zapredka.
Mojo dušo so povabili, da se zabava
povsod, samo ne v mojem telesu.
In duša, začasno osvobojena,
je imela čas,
na plano je potegnila sadno drevo s pticami,
pobelila je od lune.
hotela je, da bi bila samo ona krogla,
na svoje telo pa je gledala z gnusom
tako kot dišeča Noetova barka gleda na grdo.
Začela je lenariti, imeti angele,
zaradi obstoja usode se je zacela zvijati.
Oh, nesrečni značaj!
Bolje bi bilo, da bi ostala tam v mitu
pod ključem dogajanja
in bi ostala svoja samo toliko, da bi
lahko zaspal in sanjal
nerazgonetno svetlobo lastnega rojstva.
Tragedii in timp de pace
Eram inchis in propria mea capsula.
Inima imi functiona bine si adeseori
mi-ar fi placut s-adorm inapoia ei
obisnuit cu bubuiturile neregulate
ale timpului interior.
Dar, fiecare secunda imi era dramuita,
si n-aveam ragaz
nici atit
cit mi-ar fi trebuit sa scriu o litera.
Daca muream, eram bun mort,
chiar erou.
Tot ce faceam se balansa
in bataia linistita a stelelor.
Atirnam de un cirlig al destinului.
Zilele rosii imi picurau din beregata
Dar iata, ei au venit
si m-au scos din capsula.
Mi-au invitat sufletul sa petreaca
oriunde, numai in trupul meu, nu.
Si sufletul eliberat, deodata
a avut timp,
a scos pomul cu pasari la iveala,
s-a albit de luna.
Ar fi vrut sa fie el insusi o sfera,
iar spre propriu-i trup privea scirbit
ca la urit mirositoarea arca a lui
Noe.
A-nceput sa se leneveasca, sa aiba ingeri,
sa se-ndoiasca de existenta destinului.
O, trist caracter!
Mai bine ai fi stat acolo-n mit
sub cheia intimplarilor si-ai fi ramas pentru tine,
numai atit cit sa poti adormi si visa
nedeslusita lumina a nasterii tale.
Slabotnost zaradi lepote
Ne pravim, da je bila sreča,
da sem te spoznal,
pravim samo, da je bil to čudež.
Glej, da ne umreš, ljubljena,
poskušaj ne umreti, če lahko.
Meni je zmanjkalo življenja,
tebi je zmanjkalo sreče.
Samo to pravim,
da sva midva živela
na zemeljski krogli.
Rau de frumusete
Nu spun că a fost un noroc
că te-am cunoscut.
Spun numai că a fost o minune.
Caută să nu mori iubita mea,
Încearcă să nu mori dacă poţi.
Mie mi s-a dus viaţa,
ţie ţi s-a dus norocul.
Nu spun decât atâta,
că noi doi am trăit
pe globul pământesc.
Opazovanje sveta od zunaj
5. Zemeljska skladnja
Četudi vsa bitja in vse stvari
na svetu
živijo v popolni zmešnjavi,
četudi je vse ena neskončna večerja,
četudi imajo od daleč, iz vesolja,
vsi skupaj eno življenje,
četudi se od daleč, od zelo daleč,
v vesolje ne odbije
več kot samo en fin šum
lic in vilic,
korenin in valov,
ki hrskajo,
čeprav tudi to ne more imeti
določene oblike,
lahko vseeno rečemo, in se pri tem ne
zmotimo preveč,
da obstaja določen red
in ustaljenost tistega,
kar tam obstaja,
vsakič ko nekdo
je,
je nekdo drug pojeden.
Contemplarea lumii din afara ei
5. Sintaxa terestra
Desi toate fiintele si lucrurile
de pe pamant
traiesc intr-o deplina amestecare
desi totul nu este decat o nesfarsita cina,
desi departe, din cosmos
toti la un loc au o singura viata
desi de departe, de foarte departe
nu strabate pana in cosmos
decat un fin murmur
de falci si mandibule,
de radacina si de valuri
crontanind
desi nici aceasta nu poate avea
o anumita infatisare,
totusi am putea spune fara sa ne
inselam prea mult
ca exista o oarecare ordine si
o oarecare asezare
a ceea ce exista acolo
Bunaoara intotdeauna cand cineva
mananca
altcineva este mancat.
Učna ura o kocki
Vzame se kos kamna,
izkleše se ga z dletom iz krvi,
zgladi se ga s Homerjevim očesom,
izbrusi se ga s sevanjem,
dokler kocka ni popolna.
Potem se kocko neštetokrat poljubi,
s svojimi usti, z usti drugih,
a še posebej z usti kraljeve hčerke.
Potem se vzame kladivo
in na mah zdrobi vogal kocke,
Vsi, prav vsi bodo gotovo rekli:
“Kako popolna bi bila ta kocka,
če bi ne imela zdrobljenega vogala.”
Lecția despre cub
Se ia o bucată de piatră,
se cioplește cu o daltă de sânge,
se lustruiește cu ochiul lui Homer,
se răzuiește cu raze,
până când cubul iese perfect.
După aceea se sărută de nenumărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
și mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
și brusc se fărâmă un colț de-al cubului.
Toți, dar absolut toți zice-vor:
– Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colț sfărâmat!
Trojanski konj
Jaz sem samemu sebi trojanski konj.
Moji lastni rameni se med seboj bojujeta,
moje lastno oko pleni samega sebe.
Bitja mojega srca
se ne more slišati
zaradi bitja mojega srca,
moj glas, ki kliče v nebo,
duši
moj glas, ki kliče v nebo.
Moje življenje ne more več živeti
zaradi mojega življenja.
Moja ljubezen vleče mojo ljubezen
na konju moje ljubezni
okoli trdnjave.
Zarivam rezilo svojega noža v rezilo svojega noža
medtem ko trenutek, ki mi oznanja rojstvo,
gluši zaradi trenutka, ki mi oznanja rojstvo.
Jezen sem na svojo lastno jezo
in srečen zaradi svoje lastne sreče.
Upam na svoje lastno upanje
in objokujem svojo lastno solzo
in sem, ko sem,
in več nisem, ko več nisem.
Calul troian
Mie însumi îmi sunt un cal troian.
Propriul meu umăr îmi cucerește propriul meu umăr,
propriul meu ochi se jefuiește pe sine.
Bătăile inimii mele
nu se pot auzi
din pricina bătăilor inimii mele,
glasul meu care strigă la cer
sugrumat este
de glasul meu care strigă la cer.
Viața mea nu mai poate trăi
din pricina vieții mele.
Dragostea mea târăște dragostea mea
de calul dragostei mele
în jurul cetății.
Înfig lama cuțitului meu în lama cuțitului meu
în timp ce secunda care îmi sună nașterea
se asurzește din pricina secundei care îmi sună nașterea.
Sunt supărat pe propria mea supărare
sunt bucuros pe propria mea bucurie.
Îmi sper propria mea speranță
îmi plâng propria mea lacrimă
și sunt în timp ce sunt
și nu mai sunt când nu mai sunt.
Učna ura o krogu
V pesek se nariše krog,
potem se ga razreže na dva dela,
z isto leskovo šibo se ga razreže na dva dela.
Potem se pade na kolena,
potem se pade na lakte,
potem se z glavo udarja v pesek
in se krog prosi, da nam odpusti.
Toliko.
Lectia despre cerc
Se desenează pe nisip un cerc
după care se taie in două,
cu acelasi băt de alun se taie in două.
După aceea se cade in genunchi,
după aceea se cade in branci.
După aceea se izbeste cu fruntea nisipul
si i se cere iertare cercului.
Atât.
Nič ni nekaj drugega
Nič ni nekaj drugega.
Kamen je moja sestrična.
Po očetovi strani sem v sorodu s sadnim drevesom.
Reka po rodu izhaja iz očesa moje matere.
Nič ni nekaj drugega.
Tisti včerajšnji in tisti jutrišnji
sta že dolgo brata po času.
Tisti od zgoraj in tisti od spodaj
sta brata po zraku.
Nič ni nekaj drugega.
Hoja oblakov po nebu
in hoja oblakov po vodi sta siamski dvojčici;
stanje žalosti
je zaročeno z veseljem,
jadikovanje pa
z bleskom belih zob
krona smeh tistega, ki se je začel smejati.
Nič ni nekaj drugega.
Smrt konja
počiva v globini mojega očesa.
Smrt te jeseni
se s tilnikom naslanja na bel vzglavnik iz snega.
Smrt je povsem
podobna rojstvu.
Nic ni nekaj drugega.
Kar sem čutil, preden sem se rodil,
bom občutil tudi, ko me več ne bo.
Tako kot je takrat bilo, tako bo torej ostalo.
Nič ni nekaj drugega.
Vse je vse.
In jaz sem ti.
Nič ni nekaj drugega.
Nimic nu este altceva
Nimic nu este altceva.
Piatra îmieste verişoară
Rudă de tată îmi este pomul
Râul se trage din ochiul maică-mii
Nimic nu este altceva.
Cel de ieri şi cu cel de mâine
sunt fraţi de timp.
Cel de sus şi cu cel de jos
sunt fraţi de aer,
Nimic nu este altceva.
Mersul norilor pe cer
e siamez cu mersul norilor pe ape;
starea de tristeţe
e logodnică cu bucuria
iar jalea îmi încoronează
cu o aură de dinţi albi
râsul celui ce a apucat să râdă.
Nimic nu este altceva.
Moartea calului
se odihneşte în fundul ochiului meu.
Moartea acestei toamne
se reazemă cu ceafa pe o pernă albă de zăpadă.
Moartea se aseamănă
întocmai cu naşterea.
Nimic nu este altceva.
Ce am simţit înainte de a mă naşte
voi simţi şi după ce nu voi mai fi.
Cum a fost atunci aşa va fi atunci.
Nimic nu este altceva.
Totul este totul
iar eu sunt tu.
Nimic nu este altceva.
Čas kot svetloba
I
Vsaka stvar se po uničenju svojih notranjih kriterijev preobrazi nazaj v svetlobo.
Vsaka stvar je oblika svetlobe, zaustavljena v neki strukturi.
II
Glavna funkcija stvari je vpijanje. Dokler moč vpijanja presega moč oddajanja, se stvar oblikuje, raste.
Težnost predstavlja seštevek vpijanj stvari, zbranih v vesoljno polje.
III
Oblike gravitacije ali vpijanja lahko opazimo tudi v polabstraktni domeni jezika. Vzajemne privlačnosti in odbijanja med skupinami stvari so jih postopoma preobrazile v samostalnike in glagole s celotnim naborom odtenkov, ki jih obkrožajo.
IV
Stanje vpijanja, izraženo z občutji, ustreza stanju čudenja. Stanje oddajanja, izraženo z občutji, ustreza stanju naravnosti. Stanje čudenja lahko povzroči osuplost in grozo. Naravnost je svetlobno stanje.
V
Čudenje zaustavlja čas, naravnost pa ga, nasprotno, osvobaja. Čas je v bistvu svetloba. V tem smislu je najmanjša časovna enota foton.
VI
Ko sem bil otrok, me je svetenje gnilega drevja v gozdu prisililo k razmišljanju. Stanje njegovega sna je v meni sprožilo čuden občutek. Kasneje sem si svetlobo predstavljal kot stanje pred rojstvom in stanje po smrti. Če uporabim Coandovo formulo »človek je hidravlični primer«, bi rekel: »človek je svetlobni primer«. V tem smislu bi lahko sončno svetlobo imeli za stanje pred rojstvom, kot čas, ki še ni organiziran v strukturo.
VII
Spanje uravnoveša vpijanje z oddajanjem. Jasno pokaže na stanje prekinjene lucidnosti, tj. obstajanja. Čas se med sanjanjem dezorganizira. Svetloba postane notranja, postane občutje, spremeni se v kresnice.
VIII
Obstoj, kot spanje svetlobe, pokaže na njeno prekinjenost, in tako na čas. V tem smislu lahko obstoj razumemo kot časovni kvant.
IX
Notranjost fotona predstavlja bistvo vesolja: čas. Preobrazba svetlobe v obstoj in preobrazba obstoja v svetlobo, kot to razumem sedaj, je lahko metafora. A kaj če to ni samo metafora?
X
Sprašujem se, ali je bilo svetenje v noči iz gozda otroštva neko rojstvo ali neka smrt? Ali je to bilo zaustavljanje svetlobe vse do njene preobrazbe, je bilo to njeno čutno razbiranje, ali pa, prav nasprotno, je bilo to uničenje organov, ki so oddajali kresnice sna?
XI
Čas je svetloba. Ampak svetloba, kaj je svetloba?
Timpul ca lumină
I
Orice obiect, după distrugerea criteriilor lui interioare, involutiv se transformă în lumină. Orice obiect este o formă de lumină oprită într-o structură.
II
Funcţia principală a obiectelor este absorţia. Atîta timp cît forţa de absorţie depăşeşte forţa de ejecţie, obiectul se află în formare, în creştere. Gravitaţia reprezintă suma absorţiilor obiectelor reunite într-un cîmp cosmic.
III
Forme de gravitaţie sau de absorţie se pot remarca şi în domeniul semi-abstract al limbii.
Atragerile şi respingerile reciproce între grupurile de cuvinte le-au transformat pe acestea treptat-treptat în substantive şi verbe, cu tot roiul de nuanţe înconjurătoare.
IV
Starea de absorţie exprimată prin sentimente corespunde stării de mirare. Starea de ejecţie exprimată prin sentimente corespunde stării firescului. Starea mirării poate produce sublim şi spaimă. Firescul este o stare luminoasă.
V
Mirarea opreşte timpul, iar firescul, dimpotrivă, îl declanşează. Timpul este de fapt lumină. În acest sens, unitatea cea mai mică de timp este fotonul.
VI
Luminescenţa putregaiului dintr-o pădure, copil fiind, m-a pus pe ginduri. Starea lui de vis mia dat un sentiment ciudat. Mai tîrziu mi-am imaginat lumina ca fiind starea de dinainte de naştere şi starea de după moarte. Imitînd o formulă a lui Coanda: “omul este un accident hidraulic”, aş zice: “omul este un accident al luminii”. În acest sens am putea considera lumina solară ca pe o stare prenatală, ca pe un timp neorganizat într-o structură.
VII
Somnul echilibrează absorţia cu ejecţia. Face evidentă starea discontinuă a lucidităţii, deci a existenţei. Timpul se dezorganizează în perioada somnului. Lumina devine interioară, devine sentiment, transformîndu-se în lucioli.
VIII
Însăsi existenţa, ca somn al luminii, face evidentă discontinuitatea acesteia şi deci a timpului. În acest sens putem să socotim existenţa ca pe o cuantă de timp.
IX
Interiorul fotonului ţine esenţa universului: timpul. Transformarea luminii în existenţă şi transformarea existenţei în lumină, aşa cum mi-o închipui acum, poate fi o metaforă. Dar dacă nu e numai o metaforă?
X
Mă întreb dacă luminescenţa aceea nocturnă dintr-o pădure a copilăriei era o naştere sau o moarte. Dacă era o încetinire de lumină pînă la transformarea ei, închegarea ei în simţuri, sau dimpotrivă, dacă era distrugerea de organe emanînd lucioli de vis.
XI
Timpul este lumină. Dar lumina, ce este lumină?
Nichita Stănescu (Ploiești, 1933)
Prevedli Ana Beguš in Ioana Gabriela Buzoiu.
© Poezija v prevodu, 2019