Ars Poetica

 

Besede sem naučil ljubiti,

jim pokazal srce

in nisem odnehal, dokler njihovi zlogi

niso začeli utripati.

Pokazal sem jim drevesa

in tiste besede, ki ne šelestijo, 

brez usmiljenja obesil z vej.

Na koncu so

morale biti podobne tako meni

kot svetu.

Potem

sem vzel samega sebe,

vpel sem se med dva bregova

reke,

da jim pokažem most

med bikovim rogom in travo,

med črnimi zvezdami svetlobe in zemlje,

med čelom ženske in moškega,

in pustil, da besede potujejo čezme

kot dirkalni avtomobili, kot električni vlaki,

samo zato, da bi lahko čim hitreje prišli do cilja,

samo zato, da jih naučim prevažati svet,

od sebe,

k sebi.

Ars poetica

 

Îmi învățam cuvintele să iubească

le arătam inima

și nu mă lăsam până când silabele lor

Nu începeau să bată.

Le arătam arborii

și pe cele care nu vroiau să foșnească

le spânzuram fără milă, de ramuri.

Până la urmă, cuvintele

au trebuit să semene cu mine

și cu lumea.

Apoi

m-am luat pe mine însumi,

m-am sprijinit de cele două maluri

ale fluviului,

ca să le-arăt un pod,

între cornul taurului și iarbă,

între stelele negre ale luminii și pământ,

între tâmpla femeii și tâmpla bărbatului,

lăsând cuvintele să circule peste mine,

ca niște automobile de curse, ca niște trenuri electrice,

numai s-ajungă mai iute la destinație,

numai ca să le-nvăț cum se transportă lumea,

de la ea însăși,

la ea însăși.

Nizki relief z ljubimcema

 

Zopet nisva midva sama,

ne veva več ne kje začenjava

ne kje končujeva, v danem prostoru, 

naslonjenem na stebre teh sekund.

Zopet najini telesi, oblikovani v nizkem reliefu,

obstajata v naju, se pravi,

samo polovici v gibanju,

tisti, obrnjeni k svetu.

Zopet je vse usmerjeno v oči, 

v obrvi, v lica,

samo v iztegnjeno naročje in to je dovolj, 

vse ostalo postopoma preneha biti.

Zopet sva vpisana v krog, 

ne veva več ne kje začenjava 

ne kje končujeva, v danem prostoru, 

naslonjenem na stebre teh sekund.

Basorelief cu îndrăgostiți

 

Iar nu mai suntem noi înşine,

nu mai ştim de unde începem şi unde

ne sfârşim, în spaţiul dat,

rezemat pe coloana acestor secunde.

Iar ne sunt trupurile basoreliefuri

existând în noi, anume,

numai jumătăţile-n mişcare,

cele întoarse spre lume.

Iar se concentrează totul numai în ochi,

numai în sprâncene, numai în bărbie,

numai în braţul întins şi atât,

restul încetând să mai fie.

Iar suntem înscrişi într-un cerc,

şi nu mai ştim de unde începem şi unde

ne sfârşim, în spaţiul dat,

rezemat pe coloana acestor secunde.

Savonarola

 

Savonarola je prišel k meni in rekel:

zažgiva vsa drevesa na kresu nečimrnosti,

zažgiva vso travo, pšenico, in koruzo,

in narediva vse malce enostavnejše.

Zdrobiva kamne, iztakniva 

reke iz njihovih strug in narediva 

vse enostavnejše, veliko enostavnejše.

Odpovejva se nogam, 

saj je hoja nečimrna.

Odpovejva se vidu,

saj je oko nečimrno.

Odpovejva se sluhu, 

saj je uho nečimrno.

Odpovejva se svojim rokam

in narediva vse enostavnejše, 

veliko enostavnejše!

Savonarola je prišel k meni v sanjah,

kot stara rana v možganih sveta.

Prišel je k meni v sanjah

in od groze in kričanja sem se prebudil. 

Savonarola

 

Mi se-arătă Savonarola care-mi zise:

Să ardem copacii pe rugul vanităților,

să ardem iarba, grâul, porumbul,

ca să fie totul mai simplu !

Să sfărâmăm pietrele, să smulgem

râurile din albie, ca să fie totul

mai simplu, cu mult mai simplu !

Să renunțăm la picioare,

pentru că mersul e-o vanitate.

Să renunțăm la privire,

pentru că ochiul e-o vanitate.

Să renunțăm la auz pentru că urechea

e-o vanitate.

Să renunțăm la mâini,

ca să fie totul mai simplu, cu mult

mai simplu !

Mi se-arătă Savonarola în vis,

ca o rană veche a creierului lumii.

Mi se-arătă în vis

și m-am trezit urlând și strigând.

11 elegij

Peta elegija

 

                            Izkušenje dejanskosti

 

Nikoli nisem bil jezen na jabolka,

zato ker so jabolka, na listje, zato ker je listje,

na senco, zato ker je senca, na ptice, zato ker so ptice.

Ampak jabolka, listje, sence, ptice

so se naenkrat razjezili name.

Pa sem bil na lepem odpeljan na sodišče listja,

na sodišče senc, jabolk, ptic,

okrogla sodišča, zračna sodišča,

tanka in prepišna sodišča.

In sem bil na lepem obsojen zaradi nevednosti,

zaradi zdolgčasenosti, zaradi nemirnosti,

zaradi negibnosti. 

Obsodbe so bile izpisane v simbolnem jeziku.

Obtožnice parafirane

s ptičjim drobovjem,

Prepišne sive kazni, meni izrečene.

Gologlav stojim,

poskušam razvozlati to, kar mi je bilo izrečeno

zaradi nevednosti …

In ne morem, ne morem razvozlati

ničesar,

in to stanje duha, to stanje samo,

se jezi name

in me obsoja, nerazvozljivo,

na nenehno čakanje,

na napor razumevanja njih samih,

preden bi privzele obliko jabolk, listov,

senc in 

ptic.

11 elegii

A cincea elegie

 

                                     Tentația realului                               

 

N-am fost supărat niciodată pe mere

că sunt mere, pe frunze că sunt frunze,

pe umbră că e umbră, pe păsări că sunt păsări.

Dar merele, frunzele, umbrele, păsările

s-au supărat deodată pe mine.

Iată-mă dus la tribunalul frunzelor,

la tribunalul umbrelor, merelor, păsărilor,

tribunale rotunde, tribunale aeriene,

tribunale subțiri, răcoroase.

Iată-mă condamnat pentru neștiință,

pentru plictiseală, pentru neliniște,

pentru nemișcare.

Sentințe scrise în limba sîmburilor.

Acte de acuzare parafate

cu măruntaie de pasăre,

răcoroase penitențe gri, hotărîte mie.

Stau în picioare, cu capul descoperit,

încerc să descifrez ceea ce mi se cuvine

pentru ignoranță...

și nu pot, nu pot să desciofrez

nimic,

și-această stare de spirit, ea însăși,

se supără pe mine

și mă condamnă, indescifrabil,

la o perpetuă așteptare,

la o încordare a înțelesurilor în ele însele

pînă iau forma merelor, frunzelor,

umbrelor,

păsărilor.

Šesta elegija

           

                          Afazija

 

Med dvema idoloma stojim in ne morem izbrati

nobenega od njiju, stojim

med dvema idoloma in rahlo dežuje,

in ne morem izbrati nobenega od njiju,

in v čakanju na rahlem dežju lesenim. Stojim

in ne morem izbrati med dvema 

kosoma lesa, in rahlo dežuje in ne morem

v prhkem dežju izbrati. Stojim,

in dva kosa lesa mi kažeta

svoja od rahlega dežja zbledela rebra. 

Stojim med dvema konjskima skeletoma

in ne morem izbrati nobenega, stojim

in rahlo dežuje, in zemlja se topi

pod belimi kostmi, in ne morem izbrati.

Med dvema grobovoma stojim in rahlo dežuje

in voda gloda zemljo z zobmi 

lakotne podgane.

Stojim z lopato v roki, med dvema grobovoma,

in ne morem, v rahlem dežju, izbrati,

katerega naj najprej zasujem

z zemljo, razgrizeno od rahlega dežja.

A sasea elegie

 

            Afasia                             

Stau între doi idoli şi nu pot s-aleg

pe nici unul, stau

între doi idoli şi plouă mărunt,

şi nu pot să aleg pe nici unul

şi-n aşteptare-nlemnesc,

idolii-n ploaia măruntă, Eu stau

şi nu pot să aleg între două

bucăţi de lemn, şi plouă mărunt şi nu pot

în putreda ploaie s-aleg. Stau,

şi lemnele, cele două, şi-arată

coastele albite de ploaia măruntă.

Stau între două schelete de cal

şi nu pot să aleg pe nici unul, stau

şi plouă mărunt, topind pămîntul

sub oasele albe, şi nu pot să aleg.

Stau între două gropi şi plouă mărunt

şi apa roade pămîntul cu dinţi

de şobolan înfometat.

Stau cu o lopată în mînă, între două gropi,

şi nu pot, în ploaia măruntă,

să aleg prima pe care voi astupa-o

cu pămîntul muşcat de poaia măruntă.

Izgubljanje očesa

 

Z nohtom bi trkal,

dokler bi ga ne imel več,

in s prstom bi trkal, dokler

bi se ne izrabil.

 

Pa je prišel k meni

slep človek in rekel:

“Pusti, bratec, noht pri miru

morda je na njegovem vrhu

oko,

čemu bi ga razbil?”

 

Ampak kljub temu, kljub temu,

ta vrata med menoj in teboj

nekdo mora zatresti.

Pierderea ochiului

 

Aş ciocăni cu unghia până când

n-aş mai avea unghie,

şi cu degetul până când

mi s-ar toci.

 

Dar a venit la mine

orbul şi mi-a spus:

"Lasă-ţi, frate, unghia-n pace,

dacă ai cumva un ochi

în vârful ei,

de ce să-l spargi?"

 

Şi totuşi şi totuşi

poarta asta, dintre mine şi tine,

trebuie zguduită de cineva.

Mirnodobne tragedije

 

Bil sem zaprt v svoj zapredek.

Srce mi je dobro delovalo in hkrati

bi želel, da bi nazaj zaspal,

navajen na neredne utripe

notranjega časa.

Pa je bila vsaka sekunda odmerjena,

in niti toliko časa

nisem imel,

kolikor bi ga bilo treba, da napišem eno črko.

Če bi umrl, bi bil dober mrtvec,

celo heroj.

Vse, kar sem napravil, bi se uravnovešalo

v umirjenem boju zvezd.

Visel sem na obešalniku usode.

Rdeči dnevi so mi kapljali iz grla…

Pa so prišli oni

in me vrgli iz zapredka.

Mojo dušo so povabili, da se zabava

povsod, samo ne v mojem telesu.

In duša, začasno osvobojena,

je imela čas,

na plano je potegnila sadno drevo s pticami,

pobelila je od lune.

hotela je, da bi bila samo ona krogla,

na svoje telo pa je gledala z gnusom

tako kot dišeča Noetova barka gleda na grdo.

Začela je lenariti, imeti angele,

zaradi obstoja usode se je zacela zvijati.

Oh, nesrečni značaj!

Bolje bi bilo, da bi ostala tam v mitu

pod ključem dogajanja

in bi ostala svoja samo toliko, da bi

lahko zaspal in sanjal

nerazgonetno svetlobo lastnega rojstva.

 

Tragedii in timp de pace

 

Eram inchis in propria mea capsula.

Inima imi functiona bine si adeseori

mi-ar fi placut s-adorm inapoia ei

obisnuit cu bubuiturile neregulate

ale timpului interior.

Dar, fiecare secunda imi era dramuita,

si n-aveam ragaz

nici atit

cit mi-ar fi trebuit sa scriu o litera.

Daca muream, eram bun mort,

chiar erou.

Tot ce faceam se balansa

in bataia linistita a stelelor.

Atirnam de un cirlig al destinului.

Zilele rosii imi picurau din beregata

Dar iata, ei au venit

si m-au scos din capsula.

Mi-au invitat sufletul sa petreaca

oriunde, numai in trupul meu, nu.

Si sufletul eliberat, deodata

a avut timp,

a scos pomul cu pasari la iveala,

s-a albit de luna.

Ar fi vrut sa fie el insusi o sfera,

iar spre propriu-i trup privea scirbit

ca la urit mirositoarea arca a lui

Noe.

A-nceput sa se leneveasca, sa aiba ingeri,

sa se-ndoiasca de existenta destinului.

O, trist caracter!

Mai bine ai fi stat acolo-n mit

sub cheia intimplarilor si-ai fi ramas pentru tine,

numai atit cit sa poti adormi si visa

nedeslusita lumina a nasterii tale.

Slabotnost zaradi lepote

 

Ne pravim, da je bila sreča,

da sem te spoznal,

pravim samo, da je bil to čudež.

 

Glej, da ne umreš, ljubljena,

poskušaj ne umreti, če lahko.

 

Meni je zmanjkalo življenja,

tebi je zmanjkalo sreče.

 

Samo to pravim,

da sva midva živela

na zemeljski krogli.

Rau de frumusete

 

Nu spun că a fost un noroc 

că te-am cunoscut. 

Spun numai că a fost o minune. 

 

Caută să nu mori iubita mea, 

Încearcă să nu mori dacă poţi. 

 

Mie mi s-a dus viaţa, 

ţie ţi s-a dus norocul. 

 

Nu spun decât atâta, 

că noi doi am trăit 

pe globul pământesc.

Opazovanje sveta od zunaj

 

5. Zemeljska skladnja

 

Četudi vsa bitja in vse stvari 

na svetu

živijo v popolni zmešnjavi,

četudi je vse ena neskončna večerja,

četudi imajo od daleč, iz vesolja,

vsi skupaj eno življenje,

četudi se od daleč, od zelo daleč,

v vesolje ne odbije

več kot samo en fin šum

lic in vilic,

korenin in valov,

ki hrskajo,

čeprav tudi to ne more imeti

določene oblike,

lahko vseeno rečemo, in se pri tem ne 

zmotimo preveč,

da obstaja določen red

in ustaljenost tistega,

kar tam obstaja,

vsakič ko nekdo 

je,

je nekdo drug pojeden.

Contemplarea lumii din afara ei

5. Sintaxa terestra

 

Desi toate fiintele si lucrurile

de pe pamant

traiesc intr-o deplina amestecare

desi totul nu este decat o nesfarsita cina,

desi departe, din cosmos

toti la un loc au o singura viata

desi de departe, de foarte departe

nu strabate pana in cosmos

decat un fin murmur

de falci si mandibule,

de radacina si de valuri

crontanind

desi nici aceasta nu poate avea

o anumita infatisare,

totusi am putea spune fara sa ne

inselam prea mult

ca exista o oarecare ordine si

o oarecare asezare

a ceea ce exista acolo

Bunaoara intotdeauna cand cineva

mananca

altcineva este mancat.

Učna ura o kocki

 

Vzame se kos kamna,

izkleše se ga z dletom iz krvi,

zgladi se ga s Homerjevim očesom,

izbrusi se ga s sevanjem,

dokler kocka ni popolna.

Potem se kocko neštetokrat poljubi,

s svojimi usti, z usti drugih,

a še posebej z usti kraljeve hčerke.

Potem se vzame kladivo

in na mah zdrobi vogal kocke,

Vsi, prav vsi bodo gotovo rekli:

“Kako popolna bi bila ta kocka,

če bi ne imela zdrobljenega vogala.”

Lecția despre cub

 

Se ia o bucată de piatră,

se cioplește cu o daltă de sânge,

se lustruiește cu ochiul lui Homer,

se răzuiește cu raze,

până când cubul iese perfect.

După aceea se sărută de nenumărate ori cubul

cu gura ta, cu gura altora

și mai ales cu gura infantei.

După aceea se ia un ciocan

și brusc se fărâmă un colț de-al cubului.

Toți, dar absolut toți zice-vor:

– Ce cub perfect ar fi fost acesta

de n-ar fi avut un colț sfărâmat!

Trojanski konj

 

Jaz sem samemu sebi trojanski konj.

Moji lastni rameni se med seboj bojujeta,

moje lastno oko pleni samega sebe.

Bitja mojega srca

se ne more slišati

zaradi bitja mojega srca,

moj glas, ki kliče v nebo,

duši

moj glas, ki kliče v nebo.

Moje življenje ne more več živeti 

zaradi mojega življenja.

Moja ljubezen vleče mojo ljubezen

na konju moje ljubezni

okoli trdnjave.

Zarivam rezilo svojega noža v rezilo svojega noža

medtem ko trenutek, ki mi oznanja rojstvo,

gluši zaradi trenutka, ki mi oznanja rojstvo.

Jezen sem na svojo lastno jezo

in srečen zaradi svoje lastne sreče.

Upam na svoje lastno upanje

in objokujem svojo lastno solzo

in sem, ko sem,

in več nisem, ko več nisem.

Calul troian

 

Mie însumi îmi sunt un cal troian.

Propriul meu umăr îmi cucerește propriul meu umăr,

propriul meu ochi se jefuiește pe sine.

Bătăile inimii mele

nu se pot auzi

din pricina bătăilor inimii mele,

glasul meu care strigă la cer

sugrumat este

de glasul meu care strigă la cer.

Viața mea nu mai poate trăi

din pricina vieții mele.

Dragostea mea târăște dragostea mea

de calul dragostei mele

în jurul cetății.

Înfig lama cuțitului meu în lama cuțitului meu

în timp ce secunda care îmi sună nașterea

se asurzește din pricina secundei care îmi sună nașterea.

Sunt supărat pe propria mea supărare

sunt bucuros pe propria mea bucurie.

Îmi sper propria mea speranță

îmi plâng propria mea lacrimă

și sunt în timp ce sunt

și nu mai sunt când nu mai sunt.

Učna ura o krogu

 

V pesek se nariše krog,

potem se ga razreže na dva dela,

z isto leskovo šibo se ga razreže na dva dela.

Potem se pade na kolena,

potem se pade na lakte,

potem se z glavo udarja v pesek

in se krog prosi, da nam odpusti.

Toliko.

Lectia despre cerc

 

Se desenează pe nisip un cerc

după care se taie in două,

cu acelasi băt de alun se taie in două.

După aceea se cade in genunchi,

după aceea se cade in branci.

După aceea se izbeste cu fruntea nisipul

si i se cere iertare cercului.

Atât.

Nič ni nekaj drugega

 

Nič ni nekaj drugega.

Kamen je moja sestrična.

Po očetovi strani sem v sorodu s sadnim drevesom.

Reka po rodu izhaja iz očesa moje matere.

Nič ni nekaj drugega.

Tisti včerajšnji in tisti jutrišnji

sta že dolgo brata po času.

Tisti od zgoraj in tisti od spodaj

sta brata po zraku.

Nič ni nekaj drugega.

 

Hoja oblakov po nebu

in hoja oblakov po vodi sta siamski dvojčici;

stanje žalosti

je zaročeno z veseljem,

jadikovanje pa

z bleskom belih zob

krona smeh tistega, ki se je začel smejati.

 

Nič ni nekaj drugega.

Smrt konja

počiva v globini mojega očesa.

Smrt te jeseni

se s tilnikom naslanja na bel vzglavnik iz snega.

 

Smrt je povsem 

podobna rojstvu.

Nic ni nekaj drugega.

Kar sem čutil, preden sem se rodil,

bom občutil tudi, ko me več ne bo.

Tako kot je takrat bilo, tako bo torej ostalo.

 

Nič ni nekaj drugega.

Vse je vse.

In jaz sem ti.

Nič ni nekaj drugega.

Nimic nu este altceva

 

Nimic nu este altceva.

Piatra îmieste verişoară

Rudă de tată îmi este pomul

Râul se trage din ochiul maică-mii

Nimic nu este altceva.

Cel de ieri şi cu cel de mâine

sunt fraţi de timp.

Cel de sus şi cu cel de jos

sunt fraţi de aer,

Nimic nu este altceva.

 

Mersul norilor pe cer

e siamez cu mersul norilor pe ape;

starea de tristeţe

e logodnică cu bucuria

iar jalea îmi încoronează

cu o aură de dinţi albi

râsul celui ce a apucat să râdă.

 

Nimic nu este altceva.

Moartea calului

se odihneşte în fundul ochiului meu.

Moartea acestei toamne

se reazemă cu ceafa pe o pernă albă de zăpadă.

 

Moartea se aseamănă

întocmai cu naşterea.

Nimic nu este altceva.

Ce am simţit înainte de a mă naşte

voi simţi şi după ce nu voi mai fi.

Cum a fost atunci aşa va fi atunci.

 

Nimic nu este altceva.

Totul este totul

iar eu sunt tu.

Nimic nu este altceva.

Čas kot svetloba

 

Vsaka stvar se po uničenju svojih notranjih kriterijev preobrazi nazaj v svetlobo.

Vsaka stvar je oblika svetlobe, zaustavljena v neki strukturi.

 

II

Glavna funkcija stvari je vpijanje. Dokler moč vpijanja presega moč oddajanja, se stvar oblikuje, raste.

Težnost predstavlja seštevek vpijanj stvari, zbranih v vesoljno polje. 

 

III 

Oblike gravitacije ali vpijanja lahko opazimo tudi v polabstraktni domeni jezika. Vzajemne privlačnosti in odbijanja med skupinami stvari so jih postopoma preobrazile v samostalnike in glagole s celotnim naborom odtenkov, ki jih obkrožajo.

 

IV

Stanje vpijanja, izraženo z občutji, ustreza stanju čudenja. Stanje oddajanja, izraženo z občutji, ustreza stanju naravnosti. Stanje čudenja lahko povzroči osuplost in grozo. Naravnost je svetlobno stanje.

 

V

Čudenje zaustavlja čas, naravnost pa ga, nasprotno, osvobaja. Čas je v bistvu svetloba. V tem smislu je najmanjša časovna enota foton.

 

VI

Ko sem bil otrok, me je svetenje gnilega drevja v gozdu prisililo k razmišljanju. Stanje njegovega sna je v meni sprožilo čuden občutek. Kasneje sem si svetlobo predstavljal kot stanje pred rojstvom in stanje po smrti. Če uporabim Coandovo formulo »človek je hidravlični primer«, bi rekel: »človek je svetlobni primer«. V tem smislu bi lahko sončno svetlobo imeli za stanje pred rojstvom, kot čas, ki še ni organiziran v strukturo.

 

VII

Spanje uravnoveša vpijanje z oddajanjem. Jasno pokaže na stanje prekinjene lucidnosti, tj. obstajanja. Čas se med sanjanjem dezorganizira. Svetloba postane notranja, postane občutje, spremeni se v kresnice.

 

VIII

Obstoj, kot spanje svetlobe, pokaže na njeno prekinjenost, in tako na čas. V tem smislu lahko obstoj razumemo kot časovni kvant.

 

IX

Notranjost fotona predstavlja bistvo vesolja: čas. Preobrazba svetlobe v obstoj in preobrazba obstoja v svetlobo, kot to razumem sedaj, je lahko metafora. A kaj če to ni samo metafora?

 

X

Sprašujem se, ali je bilo svetenje v noči iz gozda otroštva neko rojstvo ali neka smrt? Ali je to bilo zaustavljanje svetlobe vse do njene preobrazbe, je bilo to njeno čutno razbiranje, ali pa, prav nasprotno, je bilo to uničenje organov, ki so oddajali kresnice sna?

 

XI

Čas je svetloba. Ampak svetloba, kaj je svetloba?

Timpul ca lumină

 

Orice obiect, după distrugerea criteriilor lui interioare, involutiv se transformă în lumină. Orice obiect este o formă de lumină oprită într-o structură.

 

II 

Funcţia principală a obiectelor este absorţia. Atîta timp cît forţa de absorţie depăşeşte forţa de ejecţie, obiectul se află în formare, în creştere. Gravitaţia reprezintă suma absorţiilor obiectelor reunite într-un cîmp cosmic.

 

III 

Forme de gravitaţie sau de absorţie se pot remarca şi în domeniul semi-abstract al limbii.

Atragerile şi respingerile reciproce între grupurile de cuvinte le-au transformat pe acestea treptat-treptat în substantive şi verbe, cu tot roiul de nuanţe înconjurătoare.

 

IV 

Starea de absorţie exprimată prin sentimente corespunde stării de mirare. Starea de ejecţie exprimată prin sentimente corespunde stării firescului. Starea mirării poate produce sublim şi spaimă. Firescul este o stare luminoasă.

 

V

Mirarea opreşte timpul, iar firescul, dimpotrivă, îl declanşează. Timpul este de fapt lumină. În acest sens, unitatea cea mai mică de timp este fotonul.

 

VI

Luminescenţa putregaiului dintr-o pădure, copil fiind, m-a pus pe ginduri. Starea lui de vis mia dat un sentiment ciudat. Mai tîrziu mi-am imaginat lumina ca fiind starea de dinainte de naştere şi starea de după moarte. Imitînd o formulă a lui Coanda: “omul este un accident hidraulic”, aş zice: “omul este un accident al luminii”. În acest sens am putea considera lumina solară ca pe o stare prenatală, ca pe un timp neorganizat într-o structură.

 

VII 

Somnul echilibrează absorţia cu ejecţia. Face evidentă starea discontinuă a lucidităţii, deci a existenţei. Timpul se dezorganizează în perioada somnului. Lumina devine interioară, devine sentiment, transformîndu-se în lucioli.

 

VIII

Însăsi existenţa, ca somn al luminii, face evidentă discontinuitatea acesteia şi deci a timpului. În acest sens putem să socotim existenţa ca pe o cuantă de timp.

 

IX

Interiorul fotonului ţine esenţa universului: timpul. Transformarea luminii în existenţă şi transformarea existenţei în lumină, aşa cum mi-o închipui acum, poate fi o metaforă. Dar dacă nu e numai o metaforă?

 

Mă întreb dacă luminescenţa aceea nocturnă dintr-o pădure a copilăriei era o naştere sau o moarte. Dacă era o încetinire de lumină pînă la transformarea ei, închegarea ei în simţuri, sau dimpotrivă, dacă era distrugerea de organe emanînd lucioli de vis.

 

XI

Timpul este lumină. Dar lumina, ce este lumină?

Nichita Stănescu (Ploiești, 1933)

Prevedli Ana Beguš in Ioana Gabriela Buzoiu. 

© Poezija v prevodu, 2019